Îți mulțumim Isuse Doamne
cu ochi scăldați în stropi de rouă
de-a Tale multe binefaceri
de tot ce Tu făcut-ai nouă:
De-atâtea lacrimi de durere
schimbate-n cânt de bucurie,
de-atâtea roade-mbelșugate
ce-am strâns din frământata-Ți glie,
de-atâta adăpost, o, Doamne,
si-atâta binecuvântare
ce-aflat-am sub a Tale-aripi
în încercările amare,
de-atâtea mângâieri ce adus-ai
în pribegia-ne sihastră,
de-atâta fericire câtă
ai revărsat-o-n viața noastră.
Și-acum în astă zi când iarăși
suntem la altă răspântie
când ne trimiți s-arăm, Părinte
cu alt plug vârtoasa glie,
când alte ploi și vânturi grele
și alte opintiri ne-așteaptă
La-ntâia brazdă, către Tine,
întâiul nostru gând se-ndreaptă.
Precum plugaru-n primăvară
când dă să tragă brazda nouă
îngenunchiați pe-ogor Părinte
și-n sus cu mâinile amândouă
Îți cerem binecuvântarea
și harul plinătății sfinte
și peste-ogorul nou pe care
Tu astăzi ni l-ai pus înainte.
Din mâna Ta avem o, Doamne
puteri și har și înflăcărare
și umiliți sub voia-Ți sfântă
Îți punem totul la picioare.
O, folosește-Te de-aceste
smerite și puține vase
și du a mântuirii pace
în mii de suflete și case.
Fă s-aruncam cu plina poală
Sămânța rodnică pe glie,
iar pentru-a Ta deplină slavă
noi TOT să dăm cu bucurie...
Ca de pe urma jertfei noastre
făcuta-n cânturi și-n suspine,
toți îngerii din cer să strângă
snopi plini de roade
pentru Tine...
DragostepentruAdevăr
Adevărul spus cu dragoste va triumfa!
×


În perioada 1 iunie 2025 - 31 iulie 2025 se fac înscrieri pentru seria de cursuri ce se va desfășura în perioada septembrie 2025 - iunie 2027.
Pentru mai multe informații legate de seminar sau înscriere vă rugăm să consultați site-ul https://www.seminarultimotheus.ro.
Traian Dorz > Cântări nemuritoare
Îți mulțumim
Traian Dorz