Copii ai mulțumirii, popor de biruință,
cât datorați voi oare, azi Domnului n-o știți.
- ce multă mulțumire și ce recunoștință
că-n fața Lui de-atatea ori ați fost învredniciți!
Copii dragi ai suferinței, popor de biruință,
sunteți puțini și umili? - fiți tari și încrezători
- Voi nu pe altă cale, ci numai prin credință
putea-veți pân-la capăt să fiți biruitori!
Copii ai rugăciunii, popor de biruință,
supuși fiți ca și Domnul și blânzi ca niște miei
slăvită-i rugăciunea făcută-n umilință
puternică-i aceasta! - voi fiți copii ai ei!
Copii ai mărturiei, popor de biruință,
voi numai cât vesti-veți pe Domnul veți trăi
și veți pieri în clipa când slaba nevoință
s-ar rușina sau teme de El a mai grăi.
Copii ai înfrățirii, popor de biruință,
uniți-vă-ntr-un suflet, o inimă având,
să-L așteptați pe Domnul și-a Lui făgăduință
căci doar atunci stați bine,
când sunteți într-un gând!
DragostepentruAdevăr
Adevărul spus cu dragoste va triumfa!
×


În perioada 1 iunie 2025 - 31 iulie 2025 se fac înscrieri pentru seria de cursuri ce se va desfășura în perioada septembrie 2025 - iunie 2027.
Pentru mai multe informații legate de seminar sau înscriere vă rugăm să consultați site-ul https://www.seminarultimotheus.ro.
Traian Dorz > Cântări nemuritoare
Copii ai mulțumirii
Traian Dorz