Bucuria nu-i deplină
decât lângă Dumnezeu
numai harul Lui lumină
cerul inimii mereu
Bucuria nu-i curată
decât când e în Hristos,
numai ea-i despovărată
de lumesc şi păcătos
Bucuria nu-i senină
decât când e în Duhul Sfânt,
atunci flacăra-i divină
umple sufletul de-avânt
Bucuria nu-i întreagă
decât lângă cei iubiţi,
numai strângerea lor dragă
ne lumină fericiţi
Bucuria nu-i frumoasă
Decât în culesul plin
când din munca dureroasă
îţi strângi roadele senin
Bucuria nu-i cerească
decât sus pe-acel Tabor
unde lupta nelumească
ţi-o sfârşeşti biruitor.
DragostepentruAdevăr
Adevărul spus cu dragoste va triumfa!
×


În perioada 1 iunie 2025 - 31 iulie 2025 se fac înscrieri pentru seria de cursuri ce se va desfășura în perioada septembrie 2025 - iunie 2027.
Pentru mai multe informații legate de seminar sau înscriere vă rugăm să consultați site-ul https://www.seminarultimotheus.ro.
Traian Dorz > Diverse
Bucuria nu-i deplină
Traian Dorz