Traian Dorz > Diverse

Am lăsat în urmă lumea
Traian Dorz


Am lăsat în urmă lumea şi-am ajuns pe-ai slavei munţi 
cu-a iubirii flăcări ars-am orice legături şi punţi 
să rămânem pe vecie numai singuri Tu şi eu 
nu mai vreau nicio comoară, sunt bogat, Isuse-al meu. 

Tot ce poate să-mi dea lumea nu mai are nici un preţ 
nu privesc decât spre-a Tale bogăţii şi frumuseţi, 
Nu m-atrage decât dorul după Tine Domnul meu — 
sunt bogat că Te-am pe Tine, Tu mă-mbogăţeşti mereu. 

O, al veşniciei mele dulce şi puternic far 
Tu mi-arăţi mereu mai scumpe ţărmuri fără de hotar 
şi mă treci prin stăvilarul Timpului încet şi greu 
să cuprind nemărginirea strânsă-n Tine Domnul meu. 

Depărtat deplin de lume, de părinţi şi de copii 
Tu-mi rămâi cea mai aleasă dragoste pe veşnicii — 
ştiu că tot în lume piere ca un stins fitil de seu 
dar Tu-n veci rămâi acelaşi, tot mai scump Isuse-al meu. 

Tu simţirile fiinţei mi le umpli şi le-nchegi 
Tu Comoara vieţii mele şi iubirii mele-ntregi, 
Tu cu cât mă ’nalţi spre Tine tot mai însetat Te vreu 
Tu eşti Raiul vieţii mele, numai Tu Isuse-al meu. 

Adă vremea, adă locul fericirii fără saţ 
lângă Tine să ne strângă al Tău scump şi dulce braţ 
să rămânem împreună veşniciile apoi 
numai ochii, numai glasul, numai sânul Tău — şi noi.