Dragi copii şi adolescenţi, există o „poruncă însoţită de o făgăduinţă «ca să fii fericit şi să trăieşti multă vreme pe pământ»” (Efeseni 6:2-3). Porunca ascultării de părinţi este legată de împliniri şi o viaţă lungă, pe de-o parte, prin respectul şi grija faţă de părinţii ce v-au născut şi crescut, iar pe de altă parte prin ascultarea sfaturilor părinteşti care vă vor feri de comiterea diverselor păcate cu care Diavolul şi lumea vă vor ispiti. Din întâmplarea următoare, culeasă din literatura evreiască, reiese foarte clar ceea ce Moise, despre care este vorba în continuare, a spus unor evrei, pe care îi avertiza să nu păcătuiască, gândindu-se că vor scăpa nepedepsiţi. El le-a zis: „să ştiţi că păcatul vostru vă va ajunge”
Aflat prin pustie, Moise s-a oprit să se odihnească, sub un tufiş, nu departe de o fântână. Un alt drumeţ s-a oprit să se răcorească. Când s-a aplecat să bea apă, călătorului i-a căzut punga cu bani, de la cingătoare şi fără să bage de seamă că a pierdut punga, omul a plecat din nou la drum. La scurt timp după aceea, a sosit un al doilea călător. El a văzut de îndată punga cu bani. A luat-o, bucuros nevoie mare, a privit în toate părţile şi pentru că nu avea cui s-o înapoieze, a băut apă şi a plecat mai departe. Puţin mai târziu un al treilea călător s-a oprit la fântână. El a băut apă îndelung, s-a răcorit şi apoi s-a tras la umbră, lângă fântână şi a adormit, căci era foarte obosit.
După o vreme, primul călător a descoperit, că-i lipsea punga şi dându-şi seama că numai la fântână o putut să o piardă, s-a întors degrabă. Furios, l-a trezit pe cel care dormea şi i-a cerut punga cu bani. Cum acela nu ştia nimic despre punga cu bani, s-au luat la ceartă, iar cel ce pierduse banii, l-a omorât pe cel de al treilea călător. Apoi a plecat la drum supărat.
Martor nevăzut la toate acestea, Moise foarte nedumerit i-a zis lui Dumnezeu: „Este prea mult rău şi nedreptate în lume! De ce a trebuit ca primul călător să piardă banii şi apoi să devină ucigaş? De ce a trebuit ca al doilea călător să găsească punga şi crezând-o un dar ceresc, să plece cu ea? Iar al treilea călător era cu totul nevinovat, de ce a trebuit să moară?”
Dumnezeu i-a răspuns: „Acum îţi explic, dar n-o voi face la fiecare pas. Primul om era fiul unui hoţ, care îl furase pe tatăl celui de-al doilea călător şi găsind punga, n-a luat decât ceea ce i se cuvenea. Al treilea era un ucigaş, care îşi ascunsese aşa de bine fapta, încât n-ar fi fost niciodată descoperită de oameni şi astfel şi-a primit pedeapsa. Totdeauna există un sens şi justeţe în tot ceea ce se întîmplă, chiar şi atunci, când tu nu le vezi, ori nu le înţelegi”.
Să ştiţi şi să nu uitaţi niciodată că toate faptele noastre au efect cel mai mult asupra noastră, după cum spune şi proverbul: „Cine dă lui îşi dă, cine face lui îşi face!” Astfel, ascultarea aduce binecuvântare, neascultarea şi orice alt păcat vor aduce blestem. Profetul Isaia îi anunţa pe evrei, chemându-i la pocăinţă: „De veţi voi şi veţi asculta, veţi mânca cele mai bune roade ale ţării; dar de nu veţi voi şi nu veţi asculta, de sabie veţi fi înghiţiţi, căci gura Domnului a vorbit” (Isaia 1:19-20). Tot el scria: „Bine de cel neprihănit! Lui îi va merge bine, căci se va bucura de rodul faptelor lui. Vai de cel rău! Lui îi va merge rău, căci va culege rodul faptelor lui” (Isaia 3:10-11). Aceste efecte, de regulă, se lasă aşteptate, pentru a se oferi fiecărui om posibilitatea libertăţii în acţiunile sale. Există două opţiuni pentru cei ce au făcut rău: continuarea comiterii răului şi omiterii binelui sau abandonarea răului prin pocăinţă şi silinţa de a face binele. Pentru cei ce au făcut binele sunt tot două opţiuni: rămânerea în aria binelui sau alunecarea sub ispită, spre rău. Aceste posibilităţi sunt evidenţiate şi de apostolul Pavel, când scria despre doctrina mântuirii: „Şi crezi tu, ... că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungei Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, care va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Şi anume, va da viaţa veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea; şi va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gîlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire” (Romani 2:3-8).